Andrei Dumitrescu se impune în etapa a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă

Redactor:
Andrei Pal
Andrei Dumitrescu se impune în etapa a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicecampionul național absolut din 2017, Andrei Dumitrescu, a obținut prima victorie din acest an, reușind să se impună la Trofeul Teliu Aimol, a doua etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018.

La bordul monopostului Tatuus, nepotul legendarului Marin Dumitrescu a reușit să urce traseul în cele două manșe de concurs cu un timp total de 03:18,417. A doua urcare din concurs a fost de altfel și cea mai rapidă din cele două zile ale rundei de la Teliu, Dumitrescu fiind cronometrat cu 1:38,431.

În urma acestui succes, acesta a devenit noul lider al clasamentului open, cu un total de 43 de puncte după primele două runde.

Următorul clasat este Lucian Răduț, cu 33 de puncte, care a terminat al doilea și la Teliu, cu un timp de 03:23,142 după cele două manșe de concurs. Campionul național en-titre Paul Andronic, aflat la prima sa cursă din 2018, a terminat al treilea, deși până la manșele de concurs nu reușise niciodată să se claseze între primii trei. De altfel, diferența dintre Răduț și Andronic în manșele de concurs a fost de numai 0.084 secunde.

Costi Stratnic și-a sărbătorit ziua de naștere chiar în ziua concursului și a obținut locul 4 la general, însă a fost cel mai rapid dintre piloții de la Categoria GT. Fostul campion național de raliuri, Mihai Leu, reîntors în motorsport din postura de pilot după aproape un deceniu, a obținut al cincilea timp la Teliu. Un total de 82 de piloți s-au înscris la etapa de la Teliu, cu 7 mai mult decât în sezonul precedent.

Rezultatele complete ale etapei a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop (CNVCD) pot fi găsite pe www.live.fras.ro. Acestea sunt neoficiale până la omologarea lor de către Comisia de Competiții din cadrul FRAS.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×